Despre project

Stimați vizitatori!

Numele meu este Orbán Sebestyén Zsombor, lucrez ca meteorolog la Statia Meteo Baia Mare.
Pasionat de explorări de mic copil, mi-am început cariera cu peregrinări și drumeții în Munții Carpați. Independent și excentric, am călătorit mai mult singur, experimentând din plin libertatea și frumusețea sălbăticiei. Pe lângă latura distractivă și plăcută, această alegere deasemenea m-a lămurit despre dificultățile și riscurile prezente în activitatea cu pricină, contribuind masiv la formarea personalității mele. Interesat de topografie și climatologie, întotdeauna eram înconjurat de atlase și cărți despre călătorii, mi-a plăcut să memorez denumiri ciudate din țări exotice, îndepărtate, la fel și tabele gen „cel mai înalt-cel mai adânc”, „cel mai mare-cel mai mic”. Am auzit pentru prima oară de termenul „topoclimatologie” pe la începutul facultății și am știut imediat, că este domeniul meu.

După mulți ani de călătorii și explorări solitare, am decis să încep un proiect, care să întrunească aceste trei elemente de bază: topoclimatologie, explorare, extrem. Rezultatul: O să călătoresc în cele mai izolate și aspre locații de pe Terra, unde o să efectuez măsurători meteorologice profesionale. Alegerea zonelor țintă și a perioadei de studiu va fi meticuloasă, bazat pe surse multiple: baza de date a WMO (Organizația Meteorologică Mondială), numeroase site-uri de prognoză a vremii, hărți climatice și topografice, modele digitale de elevație și prietenul meu loial, Google Earth.

Pe teren o să folosesc mai multe instrumente, pe de o parte pentru mărirea preciziei, pe de altă parte pentru a putea trage concluzii mai clare din rezultate ulterior. În călătorii o să folosesc curse aeriene internaționale și domestice, trenuri, autobuze și mașini de teren, însă o să încerc, ca partea de cercetare propriu zisă să o rezolv fără sprijin extern, ajungând la zona de studiu pe jos și campând în apropiere singur. Fiecare „exil” o să fie clasificat în una dintre aceste trei domenii: caniculă, ger, amplitudine.

O să încerc să combin știința și aventura într-un aliaj viabil, care să reflecte atât angajamentul meu pentru adevăr, cât și cel pentru libertate.